Activism Mistic

Articolul original este disponibil pe kencollins.com

Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

—Epistola către Efeseni 2:8-10, NIV

Cine are poruncile mele și le păzește, acela mă iubește și cine mă iubește va fi iubit de Tatăl meu. Eu îl voi iubi și mă voi arăta lui. 

—Ioan 14:21, NIV

Învățații creștini compilează, interpretează, tratează, explică și compară mărturiile creștine timpurii și lucrările altor învățați ca ei. Dar învățații au un rol secundar întrucât credința noastră e bazată pe un eveniment istoric și în istoricitatea acestui eveniment se sprijină tot creștinismul.  Înșiși scriitorii Noului Testament au constatat această situație precară. Paul a afirmat la doar câteva decenii de la înviere că doar două lucruri sunt posibile: fie Isus a înviat din morți, fie asta NU s-a întâmplat. Dacă s-a întâmplat, atunci revendicările Lui sunt adevărate. Dacă nu s-a întâmplat, El nu trebuie să fie subiectul atenției și mai ales al venerației noastre. Dacă Isus nu a înviat, atunci nimic nu salvează situația: nici volume groase de reflecții teologice, scolastice și spirituale; nici demitologizări, nici tradiții, nici note de subsol; nici misticism, nici raționalism, nici pietism, nici rugăciuni, nici acțiune socială sau pledoarie politică în numele Lui. Dacă Isus nu a înviat din morți, teologia liberală este o glumă iar teologia conservatoare este o înșelăciune.

Este mai simplu și mai onorabil să îngropi problema în lucrări ecleziastice. Inventăm motive social acceptabile pentru asta. Jenați fiind de subsuorile mirositoare ale începuturilor noastre, noi refuzăm omului Isus demnitatea unui nume personal, referindu-ne la El doar cu numele Lui profesional, Hristos. În cele din urmă, Îl spiritualizăm  sub forma unui ”Eveniment Hristos” nebulos și vag, evitând să-L tratăm ca pe o entitate. Dacă numele Isus instigă la credință, atunci ”Evenimentul Hristos” pur și simplu îl exemplifică. Încercarea noastră de a deveni mai respectabili și mai distinși ne aduce în pragul negării personajului istoric pe care se sprijină religia noastră, așa că, în mod ridicol,  tăiem creanga pe care stăm.

Ne deranjează să cugetăm despre existența și vitalitatea Dumnezeului nostru, astfel încât încetăm să-L mai căutăm în evenimentele vieților noastre. Sau poate că nu-L căutăm pentru că ne este frică că El ar putea fi acolo! Imaginile cu Isus răstignit pe cruce atinge puncte sensibile și lovește în sentimentul nostru de bună-cuviință, din care cauză fugim în direcția opusă. Îl găsim ascuns în mii de înfățișări, toate evazive și alegorice. Folosim sfintele scripturi ca o scuză. Isus predica că comportamentul nostru față de alții este comportamentul nostru față de El.  Apostolii ne-au învățat că Spiritul Domnului trăiește în noi. Noi am învățat să-L slujim pe Dumnezeu prin slujirea altora și să-l găsim pe El în oamenii din jur; dar am concluzionat în mod greșit că acestea sunt unicele căi prin care ni Se va arăta sau prin care Îl vom sluji.

Acțiunea socială creștină, pledoaria politică, faptele bune de orice fel care există fără o percepție interioară directă și mistică a lui Dumnezeu sunt ca și coacerea pâinii având flacăra de veghe stinsă – miroase rău și nimic nu se aprinde. Noi ne urmăm chemările inimii, dar nu vedem și nu auzim niciodată pe Îndrumătorul   nostru – deseori chiar începem să credem că nu-L mai putem vedea sau auzi niciodată. Viața noastră este o luptă frenetică întru slujirea Sa fără a-I auzi îndemnurile, slujire fără a vedea subiectul devotamentului. James a spus că credința fără fapte este moartă, dar Paul avea și el dreptate când a spus că faptele fără credință reprezintă muncă inutilă. Nici misticii, nici activiștii nu vor găsi multă pace în aceste afirmații. La ce bun un mistic care aude dar nu se supune? La ce bun un activist care se supune fără a asculta vreodată glasul Domnului. Primul ascultă cu mâinile legate la spte, iar altul lucrează cu ochii legați și urechile astupate.

Ce este activismul creștinesc? Ce este smerenia creștinească? Isus ne-a poruncit  să-i iubim pe cei neiubiți, să ne împrietenim cu cei fără de prieteni, să-i hrănim pe cei înfometați, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i ajutăm pe cei ce nu merită, să-i iertăm pe cei nevrednici,  să-i vizităm pe cei întemnițați, să-i tămăduim pe cei bolnavi. Cât de des constatăm că credința noastră este și un stil de viață? Cine a auzit de un stil de viață care este implementat doar de către comitete!? Haideți deci să fim sfinți personal și nu doar în mod corporativ.

Este ironic! Liberalii mustră conservatorii pentru credința lor oarbă, după care își astupă urechile și încep a sluji. Dacă unii sunt orbi față de glasul rațiunii, alții sunt surzi la cuvintele lui Dumnezeu. În pofida lăudăroșeniei și ciondănelilor lor, ambele tabere ajung într-o fundătură!

Dacă predici că oamenii ar trebui să-i îmbrace pe cei goi și să-i hrănească pe cei flămânzi, oare nu vor aplauda ei cu toții viziunilor tale dar nu vor ridica un deget pentru a le implementa. Unii au observat că oameni aparținând oricărei confesiuni tind să înșire vorbe goale la acest subiect și cu toții trăncănesc același nonsens că toate religiile sunt la fel. Într-adevăr, prin asta se aseamănă toate religiile, la fel ca și prin ineficacitatea lor.

Dar dacă spui ”Isus mă iubește și mi-a poruncit să îmbrac, să hrănesc, și să slujesc”, te expui riscurilor. Acum trebuie să ai o istorie personală de povestit fără protecția liturghiilor sau tradițiilor scolastice.  Când spui ”Isus mă iubește”, afirmi o experiență mistică în viața ta devoțională și te lași în mila celor a cărora orbie spirituală îi face să te batjocorească și să te ridiculizeze. Când spui ”Isus mă iubește”, trebuie să ai un istoric solid de experiențe pentru o atare afirmație nepopulară. Toți cunoaștem că declarațiile martorilor oculari sunt examinate mult mai minuțios ca martorii experți invitați de curte, iată de ce preferăm rolul învățaților de a converti. 

Domnul nostru nu este un învățat. El nu are de justificat acțiunile și predicile în fața unei comunității de învățați, fiecare din ei cu opinia proprie. El nu face fapte bune doar de dragul făcutului, dar ca să demonstreze valabilitatea revendicărilor Sale. El lasă în grija învățaților care-l venerează să creeze o teologie care să-L descrie. Prin urmare, noi, cei care ne numim creștini nu putem fugi de responsabilitatea noastră de a-l sluji pe Domnul.  Suntem obligați să-L căutăm, viu și respirând sub straturile de tradiție, sub povara cețoasă a teologilor, în spatele acțiunilor oarbe lipsite de credință, dar și în spatele credinței oarbe, fără acțiune.

Înainte ca misticul să vă pătrundă în viață, veți găsi că obosiți în acțiunile voastre sociale pentru că nu vedeți rezultatele sau nu găsiți cu cine să conlucrați. Majoritatea din ceea ce faceți vă pare caraghios, prin urmare, hotărâți să înfrumusețați situația și încercați să-i conferiți aparențe mai onorabile. Odată ce I-ați văzut fața, nu veți mai irosi timpul cu astfel de acțiuni, pentru că realizați că munciți pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, care s-ar putea să aibă planuri mai mari decât succesul și eșecul așa cum vi-l închipuiți dumneavoastră. Iar, acele lucruri care vă păreau caraghioase, vor deveni îmbucurătoare și pline de umor.

Dacă toate studiile, pledoaria, slujba, pietatea și experiența voastră, cu alte cuvinte, dacă întreaga voastră viață are careva sens, atunci acel simplu personaj istoric pe nume Isus ar fi trebuit să trăiască, să moară și să învie. Iar dacă așa a fost, atunci tot ce El a predicat este adevărat. Și dacă este așa,  trebuie să aveți un istoric de experiențe pentru a spune ”Isus mă iubește” cu naivitatea unui copil și cu convingerea unui adult. Căci El a promis să Se arate celor care Îl iubesc cu adevărat.

Vă provoc să-I căutați fața. El nu Își va arăta fața decât celor pioși. Iată de ce, pioșenia și misticismul sunt inseparabile.

Haideți deci să nu fim nici liberali, nici conservativi, haideți să fim  atât mistici cât și activiști, haideți să-I auzim glasul și să-i urmăm poruncile. Haideți să urmăm Calea, să predicăm Adevărul și să trăim Viața.