Thomas Tallis și Gregorio Allegri

Articolul original este disponibil pe webpages.uidaho.edu

1505-1585           1582-1652   

Muzica Pasiunii

Thomas Tallis
Gregorio Allegri
Thomas Tallis a fost cel mai influent compozitor englez al generației sale, dar și unul din cei mai renumiți compozitori ai Renașterii. Tallis a activat ca organist și în alte roluri profesionale pentru patru monarhi englezi, inclusiv în cadrul Capelei Regale. Împreună cu cel mai faimos student al său William Byrd, el a obținut de la regina Elisabeta I dreptul de monopol asupra publicării muzicii vocale. Tallis a prezidat pe parcursul celei mai dinamice perioade din istoria muzicală a Angliei, timp în care stilul continental al imitării structurale a fost adoptat în mare măsură de către compozitorii englezi ca urmare a Reformei Protestante și a suprimării mănăstirilor. Deși muzica lui Tallis include o varietate mare de stiluri și obiective, partea predominantă a creației sale este reprezentată de muzica corală, atât în stilul mai vechi al motetului latin, cât și în stilul mai nou al imnului englez. Ideile lirice de regulă domină impulsurile sale muzicale, iar polifonia sa este preponderent armonioasă (cu evitarea contrapunctului) sau omofonică. El nu era prea interesat în utilizarea contrapunctului tehnic ca atare, iar aranjamentele sale muzicale sunt caracterizate, prin urmare, de un aer de seninătate (calm) care izvorăște din mijloacele directe folosite pentru dezvoltarea ideilor melodice. Muzica sa corală sacră (latină) este cea mai înalt apreciată realizare a sa; această operă voluminoasă este preponderent în genul muzical motet, cu o mare varietate de texte selectate în mod personal și aranjate silabic în stilul Renașterii continentale, al maeștrilor italieni și al maeștrilor nordului. Imnurile sale engleze la fel au jucat un rol important în dezvoltarea timpurie a acestui gen muzical longeviv. Astăzi, muzica lui Tallis continue să fie extrem de populară. Ea a servit drept motivație pentru compozitori contemporani precum Ralph Vaughan Williams și Peter Maxwell Davies și în același timp, a servit ca stimulent principal pentru mișcarea muzicală timpurie în interpretarea corală engleză.Deși realizările tehnice ale lui Tallis sunt modeste în comparație cu cele ale contemporanilor săi care au activat la distanță nu prea mare în timp, muzica sa posedă un element superb de comunicativ al exprimării umane care încă vorbește direct cu publicul.~ Todd McComb, All Music Guide De departe cea mai celebrată compoziție a lui Allegri este Miserere mei, Deus, un aranjament al Psalmului 51(50) din Biblia Sacra Vulgata. Este scrisă pentru două coruri, unul din cinci voci, iar altul din patru voci și a obținut o popularitate considerabilă. A fost compusă pe timpul domniei Papei Urban VIII (probabil în anii 1630) pentru a fi interpretată în Capela Sixtină în timpul utreniilor din zilele de Miercuri și Vineri ale Săptămânii Mari. Miserere este unul din cele mai frecvent menționate exemple ale muzicii Renașterii târzii, chiar dacă  a fost de fapt scrisă în limitele cronologice ale erei Barocului; în acest context, este reprezentativă pentru muzica Școlii Romane de compozitori, care erau conservativi în ceea ce privește stilul. Este muzica care i-a inspirat astfel de compozitori ca Mendelssohn, Liszt și Mozart.~ Todd McComb, All Music Guide Textul Miserere (traducere în română a versiunii engleze). Ai milă de mine, o Doamne, în virtutea bunătății tale pline de iubire.În virtutea îndurării tale mărinimoase și blânde, șterge păcatele mele.Spală-mă cu desăvârșire de fărădelegile mele și curăță-mă de păcatul meu.Pentru că eu îmi recunosc fărădelegile, iar păcatul îl văd clar în fața mea.Împotriva ta și numai a ta am păcătuit și am făcut acest rău sub privirile tale, astfel încât vei avea deplină dreptate când vei vorbi și mă vei judeca.Iată că am fost zămislit în nelegiuire și în păcat m-a conceput mama mea.Dar Tu vrei ca adevărul să domnească în inima mea: fă astfel ca partea ascunsă a ființei mele să cunoască înțelepciune.Curăță-mă cu isop și voi fi curat, spală-mă și voi fi mai alb ca zăpada.Fă-mă să aud veselie și bucurie, așa ca oasele pe care le-ai zdrobit să se poată bucura.Întoarce-ți privirea de la păcatele mele și șterge toate fărădelegile mele.Dă-mi o inimă curată, o Doamne și un suflet drept.Nu mă lipsi de prezența ta și nici de Duhul Tău Cel Sfânt din mine.Dă-mi din nou bucuria salvării Tale și sprijină-mă cu spiritul Tău cel liber.Și atunci, îi voi învăța calea cea dreaptă pe cei ce încalcă legile Tale, iar păcătoșii se vor întoarce cu fața spre Tine.O Doamne, Dumnezeul salvării mele, izbăvește-mă de vina sângelui vărsat și voi cânta în glas tare dreptatea Ta.O Doamne, deschide-mi buzele și gura mea va vesti lauda pentru Tine.Pentru că nu-ți dorești jertfe, altfel ți le-aș fi adus – nu primești bucurie din ofrande arse.Jertfa care este cu adevărat pe placul Domnului este un suflet zdrobit, o inimă pocăită, pe care, o Doamne, nu o vei disprețui.Întru plăcerea ta milostivă, dăruiește binefacerile tale Sionului și zidește pereții Ierusalimului.Atunci vei fi mulțumit cu jertfe neprihănite, cu ofrande arse și ofrande întregi, atunci se vor jertfi viței pe altarul tău.

Exemple ale muzicii lor:

Tallis: Salvator mundi (Antifon pentru Vinerea Mare, comemorând răstignirea lui Isus pe Golgota; compus în latină; 3:58) din albumul Salve Regina – 2001

Tallis: Credo din Liturghia Pentru Patru Voci (7:09) din albumul Benedict – Muzică Clasică Pentru Reflecții și Meditare – 1999.

Allegri: Miserere (Psalmul 51 – Miercurea Cenușie; 13:51) din albumul Ghidul Unui Novice în Clasică (complet) Allegri – 2007. Puteți audia admirând Capela Sixtină.

Muzică pentru Passiontide* din Duminica lui Sf. Paul (Media Americană Publică, difuzat pe 16 martie 2008)

*ultimele două săptămâni din Postul Mare

 Notă: aceste materiale îl au ca autor pe Todd McComb (All Music Guide) și sunt prezentate aici pentru a fi utilizate de către studenții mei în scopuri restricționate, necomerciale și educaționale.

Nr. 1031: MECANISMUL ANTIKYTHERA

Articolul original este disponibil pe uh.edu

de John H. Lienhard

Click aici pentru înregistrarea audio a Episodului 1031.

Astăzi, vorbim despre un calculator de 2000 de ani vechime de pe fundul oceanului. Colegiul de Inginerie al Universității din Houston prezintă acest ciclu de publicații despre dispozitivele care stau la baza funcționării civilizației noastre și oamenii a căror ingeniozitate a dus la crearea lor.

Chiar înainte de Paști în 1900, șase culegători de bureți marini din Grecia și echipa lor au deviat de la itinerarul lor prestabilit în Marea Mediterană spre regiunea dintre insulele Kythera și Creta. Ei au aruncat ancora lângă insula minusculă Antikythera, chiar la sud-est de Kythera.

Ulterior, au decis să se scufunde în acele ape nefamiliare ca să vadă dacă pot găsi bureți. Ceea ce au găsit în realitate a fost epava puternic descompusă a unei nave comerciale care s-ar fi scufundat în jurul anilor 80 î.e.n. – chiar înainte de Cleopatra, chiar înainte de Imperiul Roman. 

Aceasta a fost prima epavă antică descoperită vreodată. Așa că guvernul elen i-a trimis ulterior pe acești scufundători înapoi la bordul unei nave militare. Ei s-au scufundat la adâncimea de 140 picioare (circa 43 metri) în zona naufragiului. Aceasta era înaintea aparatelor autonome de respirat sub apă  (SCUBA) și înaintea rezervoarelor de aer comprimat! Ei au continuat scufundările pe parcursul unui an, ridicând la suprafață statui, amfore și alte obiecte de comerț. Către momentul când s-au isprăvit, unul din scufundători a murit, iar alții doi au devenit infirmi.

Doar după ce articolele din presă despre această descoperire și-au pierdut actualitatea, atenția cercetătorilor a fost atrasă de un obiect anume – un set foarte corodat de roți dințate din alamă fixate într-o cutie de lemn. Dar în 1900, noi nu știam cum să conservăm obiectele antice din lemn extrase din apa mării. Prin urmare, cutia de lemn s-a destrămat în timp scurt.

A fost concluzionat că dispozitivul era probabil un fel de astrolab pentru navigație, iar fragmentele au fost duse în muzeu. În 1973, Derek de Solla Price, un istoric din Yale, a publicat în sfârșit un studiu monumental de 70 de pagini dedicat acestui obiect. Când a făcut-o, întreaga noastră viziune asupra tehnologiilor mediteraneene antice a trebuit revizuită.

Din ceea ce putem descifra din inscripțiile de pe roțile dințate, ne dăm seama că e vorba de un mic planetariu, conceput pentru a calcula și a ilustra poziția soarelui și a lunii. Angrenajul său complex de roți dințate reprezintă, de fapt, un computer analog sofisticat.

Pentru a ajunge la această concluzie, de Solla Price a folosit instrumente din repertoriul metalurgistului, radiologului, și inginerului cinematic. Angrenajul diferențial de roți dințate din acest calculator antic îmi amintește de sistemul de transmisie al clasicului Model T Ford.

Dinții roților sunt triunghiulari. Acesta nu este un design prea bun pentru o roată dințată. Istoricii știu că roțile dințate au fost inventate pentru prima oară în Africa de Nord elenistică cu doar 200 de ani mai înainte. Dar ei au presupus o perioadă îndelungată că cunoștințele grecilor despre roțile dințate erau predominant teoretice. Ei bine, nu a fost deloc așa! Am fost iarăși prostiți pentru că atât de puține artefacte originale supraviețuiesc. Roțile dințate din alamă au căzut demult pradă coroziunii sau au fost topite pentru alte scopuri.

Dar angrenajele eroice ale uzinelor ilustrate de către arta WPA (Works Progress Administration) și care apar în filmul lui Charlie Chaplin Timpuri Moderne (Modern Times) nu erau totuși atât de moderne precum păreau cândva. Chiar și minunea cea mare de la sfârșitul secolului 20, computerul însuși, pare a fi doar o întruchipare nouă a unei descoperiri mult mai vechi.

Sunt John Lienhard de la Universitatea din Houston, unde suntem interesați de modul în care funcționează mințile inventive.

(Temă muzicală)


de Solla Price, D., Gears from the Greeks: The Antikythera Mechanism — a Calendar Computer from ca. 80 BC (în traducere: Roți dințate de la greci: Mecanismul Antikythera – un computer calendaristic din jurul anilor 80 î.e.n.). Transactions of the American Philosophical Society, Vol. 64, Pt. 7, 1974, pp. 1-70.

Sunt recunoscător lui Fred Stahl, Wellington Systems, Norwalk, Connecticut, pentru sugerarea unui episod Antikythera și a articolului corespunzător aparținând lui de Solla Price. Aduc mulțumiri și lui Eli Slawson de la Observatoarele Instituției Carnegie din Washington pentru sugerarea următoarelor trei pagini web dedicate dispozitivului Antikythera:

http://www.grand-illusions.com/antikyth.htm

http://www.ams.org/featurecolumn/archive/kyth1.html

http://www.nordex.com/htmlpages/amazing.html

Transportul în Comitatul San Diego, California

Articolul original este disponibil pe efgh.com

Data transferului 14 aprilie 2020

Un Site Neoficial al lui Philip J. Erdelsky

Pentru comentarii, corecții și completări, scrieți pe adresa [email protected]

Avioane

Spre deosebire de majoritatea aeroporturilor din orașele mari, Aeroportul Internațional San Diego este amplasat în mod convenabil în apropiere de centrul orașului și de majoritatea atracțiilor turistice majore. 

Aeroportul a fost deținut și operat anterior de San Diego Unified Port District, o agenție guvernamentală specială care operează și instalațiile portuare din San Diego.  Câțiva ani în urmă, aeroportul a fost transferat în gestiunea Autorității Aeroportuare Regionale din San Diego. Site-ul lor este www.san.org.

O listă convenabilă a zborurilor non-stop din Aeroportul San Diego poate fi accesată pe www.flightsfrom.com/SAN.

Când ajungeți la Aeroportul San Diego, puteți fi salutat de către Ambasadorii Aeroportului – voluntari care vă pot răspunde la întrebări despre aeroport și alte aspecte ale turismului local.

Dacă punctul dumneavoastră de pornire sau destinația finală se află în partea de nord a  Comitatului San Diego, puteți găsi Aeroportul McClellan Palomar din Carlsbad încă mai convenabil decât Aeroportul Internațional San Diego.

Dacă punctul de pornire sau de destinație se află în Mexic, s-ar putea să vreți să zburați prin Aeroportul Tijuana.

Automobile

Șoselele Comitatului San Diego sunt destul de bune, iar congestionarea traficului încă nu a atins nivelul de gravitate care se atestă la vecinul de la nord.

Ieșirile de pe autostradă în California au denumiri. Sunt folosite și numere, dar unele ieșiri rămân nenumerotate. Aceasta uneori îngreunează semnificativ oferirea indicațiilor clare de călătorie pentru că poate fi greu de memorizat denumirea exactă a ieșirilor. De asta, am pregătit un document numit Ieșirile de pe Autostradă în Comitatele San Diego și Imperial. Este în esență o listă a ieșirilor de pe autostradă în Comitatele San Diego și Imperial, dar și distanțele și textul afișat pe semnele de ieșire. La fel, include câteva regiuni învecinate din comitatele Orange, Riverside și San Bernardino și șoseaua Interstatală 8 din Arizona.

La fel am pregătit și o Hartă a șoselelor din Comitatele San Diego și Imperial, indicând toate șoselele statale și interstatale. Nu este prea detaliată, dar o puteți utiliza până procurați o hartă mai bună la cea mai apropiată benzinărie.

Descrierile, distanțele și niște poze ale câtorva șosele din Comitatele San Diego, Imperial și Riverside care nu reprezintă autostrăzi:

Două poze ale podului I-15 peste lacul Hodges, una făcută pe când lacul Hodges încă era un lac, iar alta făcută cinci ani mai târziu, după ce acesta a devenit o pădure:

De atunci, a devenit din nou lac.

Aici găsiți alte câteva pagini web cu informații despre șoselele Comitatului San Diego:

  1. Caltrans Districtul 11 Pagina Principală
  2. Drumurile și Șoselele lui Casey
  3. Rețeaua de Șosele a Statului California Site Neoficial
  4. Șoselele din San Diego de Andy Field
BICYCLES

Biciclete

Mă deplasez cu bicicleta la nivel local cât de mult pot și am dedicat și un site acestui subiect:

Comitatul San Diego, California: Paradisul Unui Biciclist

Autobuze

Serviciile locale de transport cu autobuzul în orașul San Diego sunt operate de San Diego Transit Corporation. Hărțile și orarele pot fi accesate pe 

Câteva informații importante despre autobuzele orășenești din San Diego:

  • Prețul standard pentru majoritatea călătoriilor este de $2.25 (e necesar de achitat suma exactă).
  • Inserați banii în automat când intrați în autobuz. Automatele acceptă bancnote de un dolar, unele monede de un dolar (nu știu exact care), monede de 25 cenți, de 10 cenți și de 5 cenți. 
  • Cei în vârstă (cel puțin 60 de ani) și cei cu dizabilități beneficiază de o taxă redusă de $1.10 la majoritatea rutelor. Un act care demonstrează vârsta sau dizabilitatea poate fi necesar.
  • Aproape toate autobuzele au ascensoare pentru scaune cu rotile.
  • Fiecare autobuz are un suport pentru biciclete care poate fi utilizat de două biciclete simultan.
  • Nu există o taxă suplimentară pentru biciclete
  • Dacă trebuie să schimbați mai multe autobuze pentru a ajunge la destinație, ați putea economisi procurând un abonament pentru o zi întreagă cu $5.00 când intrați în primul autobuz. Pentru a face asta veți avea nevoie de un card compass.

Apelați 619-233-3004 pentru informații adiționale.

Orarele autobuzelor, abonamentele și cardurile compass sunt disponibile la

The Transit Store102 BroadwayDowntown San Diego
Luni-Vineri 9:00 AM până la 5:00 PM

NE corner of Broadway and First

Serviciile de transport local cu autobuzul sunt la fel disponibile în alte orașe ale Comitatului San Diego și în multe din regiunile care nu fac parte din el. 

Feribotul Coronado

Feriboturile pentru pasageri traversează regulat Golful San Diego între Broadway Pier în centrul orașului San Diego și Punctul de Debarcare al Feribotului Coronado în Coronado. O călătorie într-o direcție durează circa 10 minute.

MAPS

Feribotul se pornește:

  1. din Broadway Pier în fiecare oră de la 9 dimineața până la 9 seara dar și la 10 seara doar în zilele de Vineri și Sâmbătă
  2. de la Punctul de Debarcare al Feribotului Coronado în fiecare oră de la 9:30 dimineața până la 9:30 seara dar și la 10:30 seara doar în zilele de Vineri și Sâmbătă.

Călătoria într-o direcție costă $4.25 pentru o persoană (actualizat pe 21 februarie, 2011).

Puteți lua și o bicicletă pe feribot fără a achita taxe adiționale.

Navetiștii pot folosi feribotul gratuit în anumite ore ale zilei. Accesați site-ul pentru detalii.

Pentru informații suplimentare, intrați pe www.flagshipsd.com/coronado-ferry.

Taxiuri

De regulă, nu e necesar de chemat un taxi la aeroport, gara de autobuze, gara de trenuri sau terminalul pentru nave de croazieră. Taxiurile stau în așteptarea călătorilor.

Dacă aveți nevoie de un taxi sau o limuzină în alte locații și la alte ore, mai jos găsiți contactele câtorva companii (listate în ordine alfabetică):

Shuttle-urile comerciale deservesc aeroportul, gara auto, gara feroviară și terminalul pentru nave de croazieră. Acestea oferă transferuri grupurilor spre hoteluri, baze militare, reședințe în regiunea San Diego. Cel mai mare serviciu de acest gen în San Diego este Cloud 9 Super Shuttle. Shuttle-urile de regulă așteaptă la aeroport. Pentru îmbarcare în alte locații, apelați la 1-800-974-8885 (1-800-9-SHUTTLE) sau intrați pe www.cloud9shuttle.com.

Un site unde puteți găsi servicii de transfer spre sau dinspre Aeroportul San Diego este ShuttleWizard.com.

Serviciile de împărțire a călătoriei Uber și Lyft la fel deservesc aeroportul. Există locuri separate de îmbarcare pentru Terminalele 1 și 2. Căutați indicatoarele ”Servicii de Împărțire a Călătoriei” și utilizați aplicațiile Uber sau Lyft pentru a chema un șofer.

Limuzine

Ocaziile speciale, așa ca nunțile, aniversările, balurile de absolvire, etc. sunt printre cauzele apelării la un serviciu de transport cu limuzina. O altă situație în care are sens să faceți comandă de o limuzină este dacă numărul de oameni în grup depășește limita de capacitate a unui taxi sau a unei mașini personale. Cel mai important, contractarea unui serviciu de transport cu limuzina poate fi o soluție logică atunci când în cadrul evenimentului se va consuma alcool, de exemplu, dacă ați hotărât să dați o raită prin cluburi în Gaslamp sau să faceți o degustare de vin în Escondido sau Temecula, care se află în vecinătate.

Ca și în cazul oricărui alt serviciu, industria serviciilor de transport cu limuzina îi are pe cei care-și fac treaba bine și pe cei despre care nu se poate de zis așa. Evitați intermediarii. Compania pe care o contractați și căreia îi plătiți s-ar putea să nu fie compania care vine la ușa dumneavoastră. Sugestii ce Țin de Contractarea Serviciilor de Transport cu Limuzina.

Statul California este cel care acordă licențe tuturor serviciilor de transport cu limuzina. Companiile respective trebuie să demonstreze Comisiei Pentru Servicii Publice a Californiei (PUC) că îndeplinesc toate condițiile și că șoferii sunt supuși testării în ceea ce privește consumul de droguri. Verificați statutul licențelor pe site-ul ce aparține PUC din California.

Unele servicii de transport cu limuzina din San Diego:

Mașini de Închiriat

Dacă doriți să închiriați o mașină în San Diego, există o modalitate nouă de a o face. Utilizați smartphone-ul dumneavoastră pentru a chema una:

  • Skurt: o aplicație care vă livrează o mașină conform cererii direct unde vă aflați. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați un buton. Detalii la skurt.com.

Trenuri

Tramvaiul San Diego vine să contribuie la mania ce ține de transportul pe căi ferate. 

Trenul de Liman Pentru Navetiști din San Diego traversează coasta de-a lungul în ambele direcții legând centrul orașului San Diego cu Oceanside în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilelor de Duminică și a sărbătorilor mari.

Informații despre Tramvai și Trenul de Liman puteți găsi pe

Amtrak la fel operează câteva rute de tren pe zi în ambele direcții de-a lungul coastei între San Diego și Los Angeles. Unele chiar ajung până la San Luis Obispo, destinația cea mai de nord. Accesați www.amtrak.com pentru mai multe informații.

La nord de Oceanside, există o rețea vastă de trenuri de navetiști numită Metrolink. Informații despre Metrolink puteți găsi pe acest site:

 Pagina Oficială a Metrolink

Imprimată pe un zid de sprijin al solului lângă Stația Alvarado de pe Linia Verde a Tramvaiului San Diego este o ghicitoare care sună așa:

ARTERE, VENE ȘI CAPILARE

PENTRU AUTOMOBILE, PLOAIE ȘI SUSPENSII CATENARE.

TOATE TREI LINII SE ÎNTIND UNA LÂNGĂ ALTA

DEASUPRA, DEDESUBT ȘI STRATIFICAT.

UNA ARE UN NUMĂR MAI MIC CA NOUĂ,

ALTA, ERA AICI LA ÎNCEPUTUL TIMPULUI,

IAR ULTIMA VA TRECE PE AICI DACĂ AȘTEPȚI UN PIC

SAU CHIAR ACUM, DACĂ NU AI ÎNTÂRZIAT.

PRIVEȘTE ÎN JUR CA SĂ REZOLVI ACEASTĂ GHICITOARE

NUMEȘTE-LE PE TOATE TREI: CEA DE SUS, DE JOS ȘI DIN MIJLOC

DACĂ EȘTI NEDUMERIT, URMEAZĂ BALUSTRADA

RĂSPUNSUL E SCRIS ACOLO ÎN BRAILLE.

Am fotografiat balustrada și am descifrat inscripțiile în alfabet Braille. Pentru a vedea răspunsul, verificați aici.

Glosarul Denumirilor

Multe nume în Comitatul San Diego sunt de origine spaniolă sau indiană. Am pregătit un scurt glosar pentru a ajuta vizitatorii cu scrierea corectă și pronunția denumirilor nefamiliare.

Hărți

Hărți topografice scanate pentru Comitatele San Diego, Orange, Imperial și Riverside sunt disponibile pe CD-ROM la cerere. Acestea sunt imagini în format GIF cu acces public nerestricționat. Pentru mai multe detalii, contactați webmasterul prin email.

La fel, am pregătit O hartă a Șoselelor din Comitatele San Diego și Imperial, indicând toate șoselele statale și interstatale. Nu este prea detaliată, dar o puteți utiliza până procurați o hartă mai bună la oricare benzinărie.

Hărțile lui Rand McNally Ghidurile lui Thomas sunt printre cele mai folositoare hărți a străzilor din Comitatul San Diego dar și din alte regiuni. Totuși, ca și aproape oricare altă colecție vastă de informații, acestea conțin erori. De exemplu, ele indică unele străzi care nu mai există.

Am raportat anterior unele corecții prin email și unele din aceste corecții și-au găsit loc în edițiile ulterioare. Totuși, unele raportări de erori mai recente se pare că s-au pierdut sau au fost ignorate. De asta, le listez aici în speranța că cineva de la Rand McNally le va observa și le va încorpora în edițiile ulterioare. 

Mai jos sunt unele dintre erorile identificate de mine și corecțiile sugerate.

  1. Polk Ave. la intersecția cu Park Blvd.
  2. Șoseaua 125 la intersecția cu str. Troy (corectată în ediția din 2005)
  3. Str. Nutmeg și str. Maple lângă str. 30
  4. Colțul la Polk Ave. și str. 40
  5. Robinson Ave. la intersecția cu str. Alabama
  6. Str. Upas la intersecția cu str. India și Columbia
  7. Lila Dr. la intersecția cu str. 49.
  8. Adams Ave. la intersecția cu str. Ashby
  9. str. Quince între str. Boundary și Nile.

ATENȚIE: Aceste corecții sunt aplicabile doar edițiilor mai vechi. Una dintre cele mai recente ediții ale Ghidurilor lui Thomas abundă în erori.

Linkuri

Aici găsiți linkuri la alte site-uri potențial utile: 

Este Navigatorul Web Parte a Sistemului de Operare?

Articolul original este disponibil pe world.std.com

Un exercițiu de trimitere într-o direcție greșită 

În 1998, Guvernul Federal al Statelor Unite a învinuit compania Microsoft de violarea reglementărilor antitrust. Una din plângeri era că Microsoft a început să ofere propriul navigator web Internet Explorer (IE) la pachet cu sistemul său de operare (SO) Windows. Din punctul de vedere al consumatorului, IE venea gratuit împreună cu SO. Întrucât Windows la acea vreme avea o cotă de piață de peste 95%, aceasta însemna că oricine cumpăra un calculator, obținea și browserul IE. Aceasta a redus dramatic popularitatea unicului concurent al IE de pe piață – a browserului comercial Netscape și a dus la declinul ulterior al Netscape Communications Corporation.

În apărarea sa, Microsoft afirma că navigatorul web era de fapt parte componentă a sistemului său de operare. Prin urmare, nu avea sens de discutat despre oferirea ”la pachet” a navigatorului web; este de așteptat în mod natural ca un vânzător de SO să includă și un browser în produsul său. 

 La prima vedere, acesta este un argument valabil. Toate produsele constau din anumite componente și nu putem învinui producătorii pentru includerea în produsul lor a acelor părți pe care le consideră necesare. Când cumpărăm o mașină, ea vine cu un motor la pachet. Aceasta îngreunează foarte mult vânzarea motoarelor de automobil cumpărătorilor de rând de către producători independenți de motoare. Dar nu putem acuza companiile de producere a autoturismelor de faptul că oferă motoare la pachet cu  automobilele vândute pentru a elimina producătorii independenți de motoare de pe piață: pur și simplu acceptăm că motorul este o parte componentă a automobilului.

Așa că învinuirea în adresa Microsoft s-a redus la o întrebare tehnică: este oare navigatorul web parte a sistemului de operare? Evident, procesul a avut parte de numeroase mărturii și dezbateri. Urmăream acest proces ocazional; pentru mine, întrebarea părea opacă și nu auzeam printre argumente decât afirmații de genul ”este așa” sau ”nu este așa”.

Spre final, Microsoft a fost acuzat de monopolizare, dar a primit o pedeapsă minimă. Microsoft încă oferă IE la pachet cu Windows, deși astfel de navigatoare independente ca FireFox au câștigă teren între timp. Întrebarea, însă, rămâne valabilă și azi: este browserul parte componentă a sistemului de operare?

Ei bine, este oare???

Aici există (cel puțin) patru întrebări distincte corelate, iar Microsoft a lucrat din greu   mulți ani la rând ca să ne zăpăcească și să ne facă să le confundăm. Ei nu vor ca oamenii să aibă o viziune clară asupra întrebării întrucât aceasta nu le-ar servi deloc cauza. Haideți să abordăm întrebările pe rând și să vedem dacă putem să le clarificăm. Iată care sunt acele întrebări: 

1. Așteaptă oare clientul ca calculatorul să includă un navigator web?

2. Cine ar trebui să aleagă browserul și să-l integreze cu calculatorul?

3. Este navigatorul web parte a colecției vaste de software cu numele de ”sistem de operare”?

4. Ar trebui ca codul care implementează browserul să fie integrat cu nucleul sistemului de operare (kernel)?

Așteaptă oare clientul ca calculatorul să includă un navigator web?

Aceasta este o întrebare despre comportamentul și așteptările consumatorului. Când un consumator de rând sau un om de afaceri de rând cumpără un calculator, îl despachetează și îl include, așteaptă ei oare să găsească și un navigator web preinstalat? Pentru a afla răspunsul, trebuie să vorbim cu consumatorii și să le urmărim comportamentul. Răspunsul se dovedește a fi da.

În discuțiile cu guvernul care au precedat acest proces, un avocat al Microsoft a spus despre sistemul de operare Windows:

Noi am fi putut oferi un sandviș cu șuncă, dar nimeni nu l-ar cumpăra.

Partea cu șunca a fost scoasă din context și folosită ca exemplu al aroganței demonstrate de Microsoft; însă, ceea ce voia să spună avocatul era că Microsoft este sensibil la așteptările consumatorilor, iar consumatorii așteaptă ca calculatoarele lor să aibă și un navigator web preinstalat.

Răspunsul la întrebarea această este în favoarea Microsoft.

Cine ar trebui să aleagă browserul și să-l integreze cu calculatorul? 

Aceasta este o întrebare despre organizarea industrială: cum ar trebui organizată producerea și distribuirea calculatoarelor? În Statele Unite, noi lăsăm piața să decidă majoritatea întrebărilor de acest gen. 

Industria calculatoarelor personale are aproximativ 25 ani. Au avut loc anumite evoluții în această perioadă, însă elementele esențiale au rămas neschimbate și clar stabilite. Calculatoarele sunt create de către producătorii de echipamente originale (original equipment manufacturer sau OEM) – companii ca Dell, Gateway și Hewlett-Packard. Aceste companii:

  • cumpără componentele (șasiuri, transformatoare electrice, plăci de bază, harddiskuri, etc)
  • asamblează calculatoarele utilizând aceste componente 
  • instalează software-ul
  • creează un ghid de exploatare și oferă un talon de garanție
  • le pune pe toate într-o cutie
  • își imprimă numele pe cutie
  • vinde produsul direct consumatorilor sau intermediarilor 

Producătorii de echipamente originale au responsabilitatea de a integra tot software-ul instalat pe calculator cu o excepție. Microsoft dictează ca producătorii (OEM) care instalează Windows să instaleze și IE pe toate calculatoarele. Microsoft impune aceste condiții prin intermediul licenței care însoțește Windows.

Dacă Microsoft nu și-ar impune puterea sa de monopol, există tot temeiul să credem că producătorii de echipamente originale (OEM) ar fi cei care aleg ce browser să instaleze, fix așa cum selectează celelalte componente.

Răspunsul la această întrebare este în defavoarea poziției adoptate de Microsoft.

Este navigatorul web parte a colecției vaste de software cu numele de ”sistem de operare”?

Această întrebare fie ține de opinia fiecăruia, fie nu are un răspuns cert. Explicația constă în faptul că termenul ”sistem de operare”, așa cum este utilizat aici, nu este definit clar în termeni tehnici. O analogie ar fi termenul ”oraș”.

Orașele sunt mari și se întind pe teritorii mari, iar hotarele lor pot fi greu de deslușit. Este adevărat că orașele au hotare geografice clar delimitate din punct de vedere legal, dar câți oameni cunosc exact pe unde trec acestea și cui îi pasă prea mult de asta?

Să întrebi dacă browserul este pare a sistemului de operare este ca și cum ai întreba dacă o linie de autobuz este parte a orașului. În final, depinde de ce avem în vedere prin ”oraș”.

Răspunsul la această întrebare este irelevant pentru procesul cu implicarea Microsoft.

Ar trebui ca codul care implementează browserul să fie integrat cu nucleul (kernel) sistemului de operare? 

Aceasta este o problemă inginerească. Spre deosebire de termenul ”sistem de operare”, termenul “nucleu al sistemului de operare” are o semnificație tehnică clar definită, iar întrebarea are un răspuns cert.  Din punct de vedere ingineresc, răspunsul este un ”Nu” sigur.

Sistemele de operare sunt organizate în straturi, la fel ca ceapa. Stratul cel mai adânc este numit de regulă nucleu (kernel).

Nucleul este prima componentă a SO care este încărcată când calculatorul este pornit și primul lucru pe care îl face nucleul este să preia controlul asupra tuturor componentelor fizice ale calculatorului (hardware).

  • procesorul 
  • memoria
  • discurile (harddiskurile, discurile optice, etc.)
  • monitorul
  • tastatura/ mouse-ul
  • conexiunile în rețea 

Toate celelalte aplicații rulează sub controlul nucleului. Nucleul:

  • determină orarul de execuție al aplicațiilor 
  • alocă resurse aplicațiilor 
  • recuperează resursele alocate aplicațiilor atunci când acestea nu mai au nevoie de ele 
  • elimină aplicațiile din sistem atunci când ultimele sunt oprite.

În mod crucial, hardware-ul calculatorului asigură posibilitatea ca nucleul să poată prelua din nou controlul în caz că o aplicație îngheață, se prăbușește, sau rulează într-un mod greșit. Când se întâmplă așa ceva, nucleul oprește aplicația, face curățenie, și rulează mai departe.

Atâta timp cât nucleul funcționează normal, SO poate să se restabilească după orice eroare produsă în orice altă aplicație. Spre deosebire, dacă nucleul este compromis de către:

  • erori 
  • programe dăunătoare
  • intruși

atunci aplicațiile în care se produc erori pot:

  • să interfereze cu alte aplicații
  • să blocheze calculatorul 
  • să corupă datele.

De regulă, unica modalitate de a restabili calculatorul după o problemă cu nucleul este resetarea. Dacă coruperea datelor se extinde și asupra harddiskului, poate fi necesară reinstalarea SO. 

În lumina tuturor celor menționate mai sus, o practică inginerească bună este crearea unui nucleu cât mai mic și mai simplu. Cu timpul, nucleele tind să devină mari și complicate întrucât ele efectuează o multitudine de operațiuni complexe. Însă principiul următor rămâne valabil: nimic nu trebuie introdus în nucleu fără o scuză bună.

Scuzele bune

Niște scuze bune pentru includerea anumitor componente în nucleu sunt:

  • necesitatea
  • performanța
  • securitatea

Necesitatea

Unele aplicații pur și simplu nu pot fi făcute să lucreze dacă nu sunt în interiorul nucleului. Navigatorul web nu este nicidecum printre ele. Multe navigatoare folosite pe larg au funcționalitate avansată și pot rula pe Windows nefiind parte din nucleu. Acestea includ:

Existența acestor navigatoare demonstrează că nu este necesar ca browserul să fie parte din nucleu.

Performanța

Unele aplicații rulează mai rapid sau mult mai rapid dacă sunt parte din nucleu. Browserul, iarăși, nu aparține acestei categorii. Browserul Internet Explorer al Microsoft nu rulează deloc mai rapid fiind parte din nucleu comparativ cu alte browsere care nu sunt parte din nucleu. Pe lângă aceasta, considerând tehnologiile actuale cât și modul de utilizare, navigatoarele web  petrec mai mult timp în așteptarea operațiunilor de încărcare și descărcare a datelor din rețea decât în așteptarea execuției operațiunilor de către procesor. 

Securitatea

Unele aplicații rulează în interiorul nucleului pentru că e necesar ca acestea să se afle în interiorul granițelor de securitate ale nucleului. Un exemplu bun este sistemul de fișiere. Iar browserul nu este un exemplu bun. Navigatoarele web listate mai sus care rulează în afara nucleului sunt sigure – conform multor estimări, mult mai sigure ca Internet Explorer, care rulează în interiorul nucleului. Securitatea nu este un motiv bun pentru a rula un browser în interiorul nucleului. 

Integrarea

Uneori este menționată altă justificare pentru includerea browserului în nucleul SO și anume integrarea. ”Integrarea” este doar un cuvânt frumos care semnifică că ceva ”reprezintă o parte componentă” a altceva, așa că avem parte aici de un argument circular. 

Inspectând îndeaproape beneficiile proclamate ale integrării, aceste deseori se dovedesc a fi afirmații despre un nivel superior de performanță, securitate sau comoditate. Deja ne-am convins că argumentele privind performanța și securitatea nu justifică includerea browserului în nucleu. Mai jos vom discuta aspectele ce țin de comoditate.

Păstrarea în afară

Pentru că nu există niciun motiv serios pentru includerea browserului în nucleu, practicile inginerești bune recomandă păstrarea acestuia în afara nucleului. Dar nu este vorba doar de practici bune: există beneficii reale care justifică păstrarea browserului în afara nucleului. Cele mai importante două motive sunt:

  • stabilitatea
  • securitatea

Stabilitatea

Oamenii creează nuclee pentru sisteme de operare deja de mai bine de jumătate de veac. Noi știm cum:

  • să le proiectăm
  • să le ”scriem”
  • să le facem stabile și sigure

La fel, dezvoltatorii creează browsere de zeci de ani. Cunoștințele despre proiectare, implementare, cerințele de bază încă evoluează. Dar este binecunoscut faptul că includerea browserului în nucleu îl destabilizează în mod semnificativ.

Securitatea

Nucleul impune granițe de securitate la interfețele sale. Orice date care trec prin aceste interfețe trebuie verificate pentru a constata dacă nu încalcă cerințele de securitate ale nucleului. Nucleul poate fi complex, dar interfețele sale sunt:

  • bine definite
  • bine înțelese
  • relativ simple.

Aceste proprietăți sunt cruciale pentru crearea unor nuclee sigure. Dacă interfețele sunt prost definite, prost înțelese, sau pur și simplu prea complicate, atunci asigurarea securității nucleului devine o sarcină imposibilă.

Dacă nucleul include un browser, atunci granițele sale de securitate se extind la interfața dintre browser și Internet. Această interfață include:

  • pagini web (text, HTML, XML, …)
  • reguli de stil (style sheets)
  • aplicații încorporate (Java, JavaScript, ActiveX, …)
  • imagini (GIF, JPEG, PNG, …)
  • linkuri (URL-uri)
  • pluginuri (Flash, …).

Cuvintele “World Wide Web” descriu foarte elocvent cât de abundente, complexe și vagi sunt datele pe care browserul trebuie să le mânuiască. Validarea acestor date este imposibilă și încadrarea browserului în nucleu compromite securitatea în mod iremediabil. 

Recapitulare

Pentru referință, aici sunt răspunsurile pe care le-am obținut la cele patru întrebări ale noastre:

1. Așteaptă oare clientul ca calculatorul să includă un navigator web?

DA

2. Cine ar trebui să aleagă browserul și să-l integreze cu calculatorul?

Producătorul de echipamente originale (OEM)

3. Este navigatorul web parte a colecției vaste de software cu numele de ”sistem de operare”?

Depinde de ce se are în vedere prin ”sistem de operare”

4. Ar trebui ca codul care implementează browserul să fie integrat cu nucleul sistemului de operare (kernel)?

În niciun caz

Acum, haideți să vedem ce face de fapt Microsoft cu Internet Explorer.

  1. Microsoft furnizează Internet Explorer la pachet cu sistemul de operare Windows. 

Destul de corect – clienții așteaptă să obțină și un browser la pachet cu calculatorul.

  1. Microsoft impune producătorii de echipamente originale (OEM) să instaleze anume IE și nu oricare alt browser pe calculatoarele care sunt livrate cu Windows.
    Joc murdar și ilegal apropo. Din păcate, OEM-urile sunt prea dependente de Microsoft pentru a se plânge iar guvernul SUA refuză să aplice pedepse pe măsură companiei Microsoft, aparent, din motive politice.
  2. Microsoft spune că browserul este parte componentă a sistemului de operare.
    Ei au dreptul la această opinie.
  3. Microsoft integrează codul de implementare al Internet Explorer în nucleul SO Windows.
    Aoleu!!!!!!!

Este chiar atât de rău totul?

Este cu adevărat foarte rău.

Discuția de mai sus este tehnică și într-o măsură anume abstractă, dar problemele la care se refer nu sunt deloc abstracte. Includerea navigatorului web în nucleu cauzează probleme reale utilizatorilor de rând.

Toate navigatoarele web produc erori; toate browserele  îngheață sau fac colaps ocazional. Când aceasta se întâmplă cu un browser ca Firefox, utilizatorul pur și simplu pierde pagina web accesată. Pentru a fi vizualizată din nou, trebuie doar pornit browserul și reintrodus URL-ul. Când Internet Explorer face colaps, ia după el și nucleul, sistemul de operare și calculatorul. Restabilirea, de regulă, necesită o resetare iar pierderea datelor în alte aplicații deschise la moment nu este o raritate.

Toate navigatoarele web au breșe de securitate; toate browserele sunt supuse atacurilor din partea paginilor web ostile. Când un browser ca FireFox este compromis, atacatorul obține controlul doar asupra browserului. Când Internet Explorer este compromis, atacatorul obține controlul asupra nucleului și prin intermediul său, asupra întregului calculator.

De ce ei continuă să o facă?

Dacă integrarea browserului cu nucleul SO este o idee atât de proastă, ne întrebăm în mod natural de ce Microsoft continuă să o facă. Răspunsul constă din două părți:

  • de ce o fac conform spuselor lor
  • de ce o fac în realitate

De ce o fac conform spuselor lor

Primul răspuns al Microsoft este, desigur, că browserul este parte componentă a sistemului de operare. Totuși, răspunsul se bazează pe o confundare a întrebărilor examinate în detaliu anterior. Nimeni nu are obiecții la afirmația că termenul de ”sistem de operare” poate fi suficient de vast ca să includă și un navigator web. Întrebarea este ce a dat peste cei de la Microsoft ca să includă browserul în nucleul SO. Microsoft preferă să nu vorbească prea multe la acest subiect, dar dacă citim literatura lor de marketing și conținutul reclamelor, putem identifica și alte afirmații în acest context. 

Microsoft declară în gura mare despre comoditatea și utilitatea care rezultă din integrarea IE cu nucleul SO. Este întotdeauna acolo; rulează fără întrerupere. Conținutul din orice sursă de pe net poate fi transferat fără probleme oricărei aplicații de pe calculator. Datele din orice aplicație pot fi afișate ca o pagină web. Distincția sâcâitoare dintre propriul calculator și Internet dispare: Windows are grijă de toate pentru dumneavoastră.

În mod ironic, este exact acest tip de integrare care fac din Internet Explorer un vector atât de eficient pentru programe dăunătoare. ”Comoditatea” pe care Microsoft o oferă vine la un preț colosal în ceea ce privește securitatea și stabilitatea. 

De ce o fac în realitate?

Când abia totul începea, Microsoft vindea produse bazându-se pe caracteristicile, performanța și comoditatea lor și compania încă pretinde să acorde atenție acestor beneficii orientate spre consumatori. Spre deosebire, în ziua de azi, strategia primară de vânzare a produselor de către Microsoft este de a priva clienții săi de oricare alternative. 

Una din metodele utilizate este prin eliminarea afacerilor concurenților săi, de exemplu, prin includerea ”la pachet” a unor produse. Dar simpla includere a IE în aceeași ”cutie” cu Windows nu este suficientă: dacă tot ce făcea Microsoft era pur și simplu să o includă în ”cutie”, oricine ar fi fost liber pur și simplu să o ”scoată” de acolo.

  • Dacă judecătorii în procesul antitrust ar fi putut elimina IE din Windows, ar fi fost mult mai dificil pentru Microsoft să-și susțină afirmația precum că IE este parte din Windows.
  • Dacă utilizatorii ar fi putut elimina IE din Windows, ei ar fi putut opta cu o probabilitate mare pentru alte browsere. 

Există la fel și o cauză istorică pentru includerea IE în Windows. Până la începutul anilor 1990, Internetul era în esență un proiect de cercetare finanțat de guvern și limitat la universități și corporații mari. Ulterior, un ansamblu de evoluții l-au făcut practic pentru utilizatorii de rând. 

Acestea includeau:

  • micșorarea prețurilor la hardware 
  • extinderea rețelelor 
  • dezvoltarea interfețelor grafice
  • deciziile politice de a comercializa Internetul și de a lărgi accesul la el.

Când aceasta s-a întâmplat, Internetul, dintr-o dată a fost propulsat în conștiința publicului larg. Pentru o perioadă scurtă de timp, existau speculații serioase că browserul va înlocui sistemul de operare ca interfață primară de interacțiune a utilizatorului cu calculatorul.

O atare perspectivă înspăimânta compania Microsoft. Dacă utilizatorii ar petrece tot timpul în navigatorul web, nu le-ar păsa prea mult ce sistem de operare rulează pe fundal. În așa caz, producătorii de echipamente originale (OEM) ar fi fost liberi să vândă calculatoare cu sisteme de operare produse de concurenți, iar monopolul Microsoft s-ar fi evaporat. 

E binecunoscut că Microsoft erau absolut nepregătiți pentru comercializarea Internetului. Primul lor răspuns a fost să-și creeze propriul navigator web, dar ei la fel s-au asigurat că acesta era integrat direct în sistemul de operare. În acest fel, chiar dacă browserul devenea cumva sistem de operare, utilizatorii oricum ar fi rulat Windows, iar Microsoft ar fi continuat să controleze industria calculatoarelor staționare. 

Lucrurile nu au urmat acest scenariu. Consumatorii navighează în rețea de ani buni,  nu își petrec tot timpul în interiorul navigatorului web și încă le pasă mult ce sistem de operare utilizează. Dar Microsoft nu a făcut un pas înapoi de la decizia sa inițială de a integra browserul cu sistemul de operare – ba chiar din contra, le-au făcut pe ambele inseparabile, împrăștiind codul de implementare a browserului în multiple fișiere ce se regăsesc în diverse locații ale sistemului de operare și estompând distincția dintre rețea și desktop la interfața utilizatorului.

Remarci

Netscape Communications Corporation

Wikipedia oferă o scurtă istorie a Netscape Communications Corporation. Numele Netscape supraviețuiește ca o marcă înregistrată de AOL.

nucleu al sistemului de operare

Această discuție se referă în mod special la sistemele de operare cu nuclee monolitice, așa ca GNU/Linux și Windows 95/98/ME. Pentru sisteme de operare cu arhitectură micro-nucleu așa ca GNU/Hurd și Windows NT/2000/XP, terminologia și detaliile sunt întrucâtva diferite; totuși elementele esențiale sunt similare.

caracteristici, performanță și comoditate

Am utilizat compilatorul C excelent al Microsoft practic pe întreg parcursul anilor 1980.

un pas înapoiJoel Spolsky susține că Microsoft a neglijat în mod intenționat dezvoltarea IE, din frica că un browser mult mai capabil, fie chiar și al lor, le-ar fi putut încă amenința monopolul pe piața sistemelor de operare.

Ralph Nader: Psihologia Politică a Unui Perfecționist Puritan

Articolul original este disponibil pe crab.rutgers.edu

Ted Goertzel

Rutgers-Camden

Cititorii fideli ai revistei Clio’s Psyche vor găsi familiară istoria copilăriei lui Ralph Nader avându-i ca autori pe Peter Habenczius și Aubrey Immelman și intitulată “Privat de copilărie: Originea Spiritului de Dreptate a lui Ralph Nader” – aceasta a fost publicată în ediția din martie 2001. Mai multe detalii despre copilăria lui Nader sunt disponibile în câteva biografii publicate: una publicată de mamă sa în 1991- It All Happened in the Kitchen: Recipes for Food and Thought (în traducere, ”Totul s-a Întâmplat la Bucătărie: Rețete Pentru Gătit și Gândit”); dar și pe Internet, într-un articol scris de Annie Birdsong și intitulat Ralph Nader’s Childhood Roots (”Rădăcinile Copilăriei lui Ralph Nader”, http://squawk.ca/lbo-talk/0008/0394.html). Toate s-au bazat pe informații foarte limitate întrucât Nader pune un preț mare pe inviolabilitatea vieții sale private și nu a făcut publice multe amintiri din copilărie. 

Născut în 1934 într-un cuplu care a emigrat din Liban în Connecticut, Ralph mai avea două surori mai în vârstă dar și un frate mai mare ca el, care i-ar fi fost foarte apropiat. Părinții săi păreau ideali din multiple puncte de vedere: nu erau nepăsători la problemele societății, aveau un spirit civic puternic, realizau importanța unui mod de viață sănătos, conștientizau valoarea educației. Tatăl său, Nathra, l-a antrenat să gândească independent și lăuda mereu pe oamenii cu idei non-conformiste care aveau curajul să ia cuvântul la întâlnirile orășenești. Mama lui Ralph, Rose, le povestea copiilor istorii cu morală și pline de eroi ce întruchipau corectitudinea politică. Ea le dădea năut crud pe post de gustări în loc de ciocolată. [Biograful Justin Martin (Nader: Crusader, Spoiler, Icon.(”Nader: Cruciat, Obstacol Politic, Idol” Cambridge, MA: Perseus, 2002, p. 8) raportează că, oricând copiii Nader invitau pe cineva la vreo zi de naștere, Rose neapărat prepara un tort perfect – cu glazură din ciocolată, lumânări, decorațiuni. Dar totul era exclusiv pentru frumusețe. Înainte ca oricine să primească o porție, ea înlătura toată glazura cu cuvintele ”Nu vă doriți partea asta, nu-i așa?” 

Ca copil, Ralph niciodată nu s-a revoltat împotriva acestei educații ”impecabile”. Ca adult,   a trăit acea viața pe care părinții lui și-ar fi dorit-o pentru el. Conform spuselor acestuia, ”Eu am fost crescut pentru a aspira să avansez dreptatea ca cetățean activ, nu ca politician ales. Nu că asta ar fi împiedicat balotarea în alegeri. Pur și simplu, părinții mi-au cultivat o sete pentru dreptate socială care nu are etichetare partinică sau politică.” (Nader, Crashing the Party (”Distrugerea Partidului”), 2002, p. 18). El a absolvit Princeton și Harvard Law School, dar a evitat o carieră juridică obișnuită. În loc de aceasta, s-a devotat călătoriilor și jurnalismului, având succese foarte modeste până când un editor nu l-a ajutat să scrie Unsafe at Any Speed (”Periculos la Orice Viteză”, 1966), iar General Motors, în mod lamentabil, a angajat detectivi particulari care au primit însărcinarea să-l urmărească și să încerce să-l implice în afaceri sexuale ilicite. Scandalul produs l-a făcut o celebritate și a dus la un progres semnificativ în domeniul siguranței autovehiculelor și în economie. Nader a inventat mișcarea de protecție a consumatorilor ca o forță de transformare socială.

Este o istorie admirabilă și Ralph și-ar fi putut trăi restul vieții sale ca om de stat respectat  și unul din inițiatorii mișcării de protecție a consumatorului și a mediului înconjurător. S-ar fi putut domoli un pic căsătorindu-se și creându-și o familie. Dar Ralph nu a fost omul care să se odihnească pe laurii săi. El trăiește o viață austeră ca celibatar, fără timp pentru delectare cu luxurile vieții. Lucrează șapte zile pe săptămână, 18 ore pe zi împotriva demonului puternic care ne amenință pe noi toți: America Corporatistă. El nu este împotriva capitalismului întruchipat de micile afaceri, așa cum era și mica afacere a tatălui său din Connecticut (Highland Arms Diner). El este împotriva afacerilor care devin mari, de succes și se bucură din plin de roadele activității lor. 

Din punct de vedere psihologic, Nader este un exemplu remarcabil al tipului Compulsivului Puritan așa cum e descris de Theodore Millon și Roger Davis în Personality Disorders in Modern Life (”Tulburări de Personalitate în Lumea Modernă”, 2000). El este auster, cu un pronunțat sentiment al propriei superiorități morale, dogmatic, zelos, intransigent, indignat, critic, cu o moralitate necruțătoare. Teoreticieni psihanalitici ca Sandor Rado și Wilhelm Reich credeau că ”toți compulsivii resimt o ambivalență profundă între supunere și sfidare pe care o rezolvă fie prin sublimare, fie prin formarea sau transferul reacțiilor. Cei care sublimează acest conflict par a fi mai aproape de normalitate,  cei care transferă agresiunea par mai sadici, iar cei care reacționează puternic împotriva furiei lor interne achiziționează un sentiment de superioritate morală (Millon și Davis, Personality Disorders (”Tulburări de Personalitate”), p. 178). 

Nader poate fi atribuit în mod clar ultimei categorii.  Desigur, există multe lucruri pe această lume care merită critica noastră așa că, precum observă Millon și Davis, ”evaluarea finală a compulsivului puritan deseori are loc în raport cu partea baricadei de care se află acesta. Oratorul unei persoane este idiotul alteia.” Dar pe măsură ce Ralph Nader avansa în vârstă, originea inconștientă a comportamentului său devenea din ce în ce mai aparentă. 

Campaniile sale pentru siguranța autovehiculelor și sporirea kilometrajului în raport cu volumul de combustibil utilizat aveau sens și au rezultat în beneficii foarte apreciabile, dar din retorica sa devine clar că, din punct de vedere psihologic, acesta ducea o luptă sfântă împotriva ”industriei automobilistice nechibzuite și periculoase care avea în minte doar caii putere” (Nader, Party (”Partidul”) p. 8). Chiar și după ce a câștigat lupta, acesta a refuzat să se delecteze cu trofeele propriei victorii. Așa și nu și-a cumpărat niciodată un automobil, nici chiar un Volvo dotat cu Airbag și o carcasă dotată cu zonă de deformare, nici chiar un automobil hibrid Toyota Prius cu consum ridicol de combustibil. 

Afirmațiile sale precum că nu poate renunța la statutul de celibatar pur și simplu din cauza că este prea ocupat pentru a avea o familie nu par convingătoare. De fapt, el nu este administratorul activ al multor cauze pe care le-a inspirat, astfel ca Grupurile de Cercetare  de Interes Public din fiecare stat. Nu există niciun motiv obiectiv să credem că cauzele sale are fi suferit în mod dramatic dacă dedica ceva timp pentru viața personală. Millon și Davis afirmă că majoritatea Compulsivilor Puritani ”simt presiunea continuă a impulsurilor iraționale și respingătoare sexuale și de agresiune și adoptă un stil de viață ascetic și auster pentru a inhiba propriile impulsuri și fantezii întunecate” (Millon și Davis, Personality Disorders (”Tulburări de Personalitate”), p 178). Nader se încadrează bine în acest tipar, chiar dacă nu a împărtășit informații despre fanteziile și impulsurile sale interioare.

Persistența sa în a candida la funcția de președinte sugerează că necesitățile sale psihologice sunt mai puternice decât dorința sa de a-și avansa cauzele. Răspunsul său criticilor care sugerau că  candidatura sa a ajutat la alegerea lui George W. Bush în 2000 constă în învinuirea Partidului Democrat de faptul că ultimul nu a implementat întregul spectru de reforme promovat de Verzi. Din punct de vedere politic, compulsivul puritan devine perfecționistul puritan – activistul care refuză să accepte un succes modest prin susținerea unui candidat cu șanse reale de câștig. Crashing the Party (”Distrugerea Partidului”) este cartea lui Nader despre campania din anul 2000. Frica lui cea mai mare era că ar putea ceda unei invitații de a se alătura partidului, fiind astfel privat de obiectul furiei sale.

Copilăria lui Nader sugerează că chiar și cei mai liberali și bine intenționați părinți pot fi prea moraliști și obsedați de control. Un copil căruia nu i se permite nici să guste glazura de pe tort de ziua sa de naștere poate deveni un adult auster, care se auto-pedepsește și care, în mod regretabil, nu este în stare să se bucure de micile sau marile victorii pe care i le aduce viața. Mai mult ca atât, abordarea sa intransigentă îl poate face să compromită cauzele cărora s-a devotat cu atâta ardoare și îl fac de facto un aliat al oponenților săi înverșunați.
Dr. Ted Goertzel este Profesor de Sociologie la Rutgers în Camden, Cercetător Asociat al Forumului de Psihoistorie, dar și un autor prolific. Printre cărțile sale sunt Fernando Henrique Cardoso: Reinventing Democracy in Brazil (”Fernando Henrique Cardoso: Reinventând Democrația in Brazilia”, 1999), Linus Pauling: A Life in Science and Politics (”Linus Pauling: O Viață în Știință și Politică”,1995) și Turncoats and True Believers: The Dynamics of Political Belief and Disillusionment (”Transfugi și  Cei Devotați Ideilor: Dinamica Crezului Politic și a Deziluziei”,1992). În 2004, el a reînnoit și a coeditat  cartea părinților săi din 1962, Cradles of Eminence: Childhoods of More Than 700 Famous Men and Women (”Leagănul Eminenței: Copilăriile a Peste 700 Femei și Bărbați Celebri”). Prof. Goertzel poate fi contactat utilizând următoare adresă electronică <[email protected]>.

Activism Mistic

Articolul original este disponibil pe kencollins.com

Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

—Epistola către Efeseni 2:8-10, NIV

Cine are poruncile mele și le păzește, acela mă iubește și cine mă iubește va fi iubit de Tatăl meu. Eu îl voi iubi și mă voi arăta lui. 

—Ioan 14:21, NIV

Învățații creștini compilează, interpretează, tratează, explică și compară mărturiile creștine timpurii și lucrările altor învățați ca ei. Dar învățații au un rol secundar întrucât credința noastră e bazată pe un eveniment istoric și în istoricitatea acestui eveniment se sprijină tot creștinismul.  Înșiși scriitorii Noului Testament au constatat această situație precară. Paul a afirmat la doar câteva decenii de la înviere că doar două lucruri sunt posibile: fie Isus a înviat din morți, fie asta NU s-a întâmplat. Dacă s-a întâmplat, atunci revendicările Lui sunt adevărate. Dacă nu s-a întâmplat, El nu trebuie să fie subiectul atenției și mai ales al venerației noastre. Dacă Isus nu a înviat, atunci nimic nu salvează situația: nici volume groase de reflecții teologice, scolastice și spirituale; nici demitologizări, nici tradiții, nici note de subsol; nici misticism, nici raționalism, nici pietism, nici rugăciuni, nici acțiune socială sau pledoarie politică în numele Lui. Dacă Isus nu a înviat din morți, teologia liberală este o glumă iar teologia conservatoare este o înșelăciune.

Este mai simplu și mai onorabil să îngropi problema în lucrări ecleziastice. Inventăm motive social acceptabile pentru asta. Jenați fiind de subsuorile mirositoare ale începuturilor noastre, noi refuzăm omului Isus demnitatea unui nume personal, referindu-ne la El doar cu numele Lui profesional, Hristos. În cele din urmă, Îl spiritualizăm  sub forma unui ”Eveniment Hristos” nebulos și vag, evitând să-L tratăm ca pe o entitate. Dacă numele Isus instigă la credință, atunci ”Evenimentul Hristos” pur și simplu îl exemplifică. Încercarea noastră de a deveni mai respectabili și mai distinși ne aduce în pragul negării personajului istoric pe care se sprijină religia noastră, așa că, în mod ridicol,  tăiem creanga pe care stăm.

Ne deranjează să cugetăm despre existența și vitalitatea Dumnezeului nostru, astfel încât încetăm să-L mai căutăm în evenimentele vieților noastre. Sau poate că nu-L căutăm pentru că ne este frică că El ar putea fi acolo! Imaginile cu Isus răstignit pe cruce atinge puncte sensibile și lovește în sentimentul nostru de bună-cuviință, din care cauză fugim în direcția opusă. Îl găsim ascuns în mii de înfățișări, toate evazive și alegorice. Folosim sfintele scripturi ca o scuză. Isus predica că comportamentul nostru față de alții este comportamentul nostru față de El.  Apostolii ne-au învățat că Spiritul Domnului trăiește în noi. Noi am învățat să-L slujim pe Dumnezeu prin slujirea altora și să-l găsim pe El în oamenii din jur; dar am concluzionat în mod greșit că acestea sunt unicele căi prin care ni Se va arăta sau prin care Îl vom sluji.

Acțiunea socială creștină, pledoaria politică, faptele bune de orice fel care există fără o percepție interioară directă și mistică a lui Dumnezeu sunt ca și coacerea pâinii având flacăra de veghe stinsă – miroase rău și nimic nu se aprinde. Noi ne urmăm chemările inimii, dar nu vedem și nu auzim niciodată pe Îndrumătorul   nostru – deseori chiar începem să credem că nu-L mai putem vedea sau auzi niciodată. Viața noastră este o luptă frenetică întru slujirea Sa fără a-I auzi îndemnurile, slujire fără a vedea subiectul devotamentului. James a spus că credința fără fapte este moartă, dar Paul avea și el dreptate când a spus că faptele fără credință reprezintă muncă inutilă. Nici misticii, nici activiștii nu vor găsi multă pace în aceste afirmații. La ce bun un mistic care aude dar nu se supune? La ce bun un activist care se supune fără a asculta vreodată glasul Domnului. Primul ascultă cu mâinile legate la spte, iar altul lucrează cu ochii legați și urechile astupate.

Ce este activismul creștinesc? Ce este smerenia creștinească? Isus ne-a poruncit  să-i iubim pe cei neiubiți, să ne împrietenim cu cei fără de prieteni, să-i hrănim pe cei înfometați, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i ajutăm pe cei ce nu merită, să-i iertăm pe cei nevrednici,  să-i vizităm pe cei întemnițați, să-i tămăduim pe cei bolnavi. Cât de des constatăm că credința noastră este și un stil de viață? Cine a auzit de un stil de viață care este implementat doar de către comitete!? Haideți deci să fim sfinți personal și nu doar în mod corporativ.

Este ironic! Liberalii mustră conservatorii pentru credința lor oarbă, după care își astupă urechile și încep a sluji. Dacă unii sunt orbi față de glasul rațiunii, alții sunt surzi la cuvintele lui Dumnezeu. În pofida lăudăroșeniei și ciondănelilor lor, ambele tabere ajung într-o fundătură!

Dacă predici că oamenii ar trebui să-i îmbrace pe cei goi și să-i hrănească pe cei flămânzi, oare nu vor aplauda ei cu toții viziunilor tale dar nu vor ridica un deget pentru a le implementa. Unii au observat că oameni aparținând oricărei confesiuni tind să înșire vorbe goale la acest subiect și cu toții trăncănesc același nonsens că toate religiile sunt la fel. Într-adevăr, prin asta se aseamănă toate religiile, la fel ca și prin ineficacitatea lor.

Dar dacă spui ”Isus mă iubește și mi-a poruncit să îmbrac, să hrănesc, și să slujesc”, te expui riscurilor. Acum trebuie să ai o istorie personală de povestit fără protecția liturghiilor sau tradițiilor scolastice.  Când spui ”Isus mă iubește”, afirmi o experiență mistică în viața ta devoțională și te lași în mila celor a cărora orbie spirituală îi face să te batjocorească și să te ridiculizeze. Când spui ”Isus mă iubește”, trebuie să ai un istoric solid de experiențe pentru o atare afirmație nepopulară. Toți cunoaștem că declarațiile martorilor oculari sunt examinate mult mai minuțios ca martorii experți invitați de curte, iată de ce preferăm rolul învățaților de a converti. 

Domnul nostru nu este un învățat. El nu are de justificat acțiunile și predicile în fața unei comunității de învățați, fiecare din ei cu opinia proprie. El nu face fapte bune doar de dragul făcutului, dar ca să demonstreze valabilitatea revendicărilor Sale. El lasă în grija învățaților care-l venerează să creeze o teologie care să-L descrie. Prin urmare, noi, cei care ne numim creștini nu putem fugi de responsabilitatea noastră de a-l sluji pe Domnul.  Suntem obligați să-L căutăm, viu și respirând sub straturile de tradiție, sub povara cețoasă a teologilor, în spatele acțiunilor oarbe lipsite de credință, dar și în spatele credinței oarbe, fără acțiune.

Înainte ca misticul să vă pătrundă în viață, veți găsi că obosiți în acțiunile voastre sociale pentru că nu vedeți rezultatele sau nu găsiți cu cine să conlucrați. Majoritatea din ceea ce faceți vă pare caraghios, prin urmare, hotărâți să înfrumusețați situația și încercați să-i conferiți aparențe mai onorabile. Odată ce I-ați văzut fața, nu veți mai irosi timpul cu astfel de acțiuni, pentru că realizați că munciți pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, care s-ar putea să aibă planuri mai mari decât succesul și eșecul așa cum vi-l închipuiți dumneavoastră. Iar, acele lucruri care vă păreau caraghioase, vor deveni îmbucurătoare și pline de umor.

Dacă toate studiile, pledoaria, slujba, pietatea și experiența voastră, cu alte cuvinte, dacă întreaga voastră viață are careva sens, atunci acel simplu personaj istoric pe nume Isus ar fi trebuit să trăiască, să moară și să învie. Iar dacă așa a fost, atunci tot ce El a predicat este adevărat. Și dacă este așa,  trebuie să aveți un istoric de experiențe pentru a spune ”Isus mă iubește” cu naivitatea unui copil și cu convingerea unui adult. Căci El a promis să Se arate celor care Îl iubesc cu adevărat.

Vă provoc să-I căutați fața. El nu Își va arăta fața decât celor pioși. Iată de ce, pioșenia și misticismul sunt inseparabile.

Haideți deci să nu fim nici liberali, nici conservativi, haideți să fim  atât mistici cât și activiști, haideți să-I auzim glasul și să-i urmăm poruncile. Haideți să urmăm Calea, să predicăm Adevărul și să trăim Viața. 

Protejarea HTML cu Parolă: Protejarea Paginilor HTML cu Ajutorul Parolelor

Articolul original este disponibil pe locklizard.com

Utilizarea parolelor pentru protejarea paginilor HTML și a codului HTML

Ce Reprezintă Protejarea HTML cu Parole?

Protejarea HTML cu ajutorul parolelor reprezintă metoda prin care o pagină HTML poate fi protejată de citire folosind un browser sau un editor de text. Există o diversitate de căi prin o pagină HTML poate fi protejată și cea mai populară din ele este prin utilizarea parolelor.

Articolul despre criptarea HTML a explorat beneficiile și problemele asociate cu criptarea HTML. Acest articol explorează aspectele legate de protejarea paginilor HTML prin intermediul parolelor, unde parolele sunt folosite ca chei pentru criptarea și decriptarea conținutului paginilor HTML.

Precum sugerează titlul, protecția HTML cu ajutorul parolelor este o metodă prin care se protejează codul HTML (sau informația pe care, de fapt, o procesează limbajul de marcare). Face să ne amintim că în drept, atât forma, cât și formatul documentului sunt esențiale. Iar HTML este un limbaj de marcare care a fost dezvoltat din SGML pentru a descrie atât hipertextul cât și cum acesta urmează a fi interpretat și afișat.

Protejarea prin intermediul parolei, ca metodă, a beneficiat de ceea ce putem numi ”o viață de vis”. Au fost publicate multiple articole despre punctele slabe asociate cu utilizarea parolelor pentru protejarea oricărei informații, mai ales a unui document HTML. La momentul scrierii acestui articol, Google listează 2.75 milioane rezultate la căutarea după fraza ”flaws password protection” (în traducere: vulnerabilități protecție cu parole) – acestea se referă inclusiv la omisiuni care au permis hackerilor să evite barierele de securitate, dar și la anumite instrumente care permit astfel de operațiuni.

De fapt, protejarea paginilor HTML cu ajutorul parolelor reprezintă o temă foarte compromisă. Administrarea și utilizarea unor parole cu adevărat eficiente pentru protejarea informației este o sarcină prea complexă pentru omul de rând. Fie parolele au cel puțin 25 caractere în lungime, cum este, de exemplu, codul de înregistrare al Microsoft, ceea ce le face foarte greu de memorizat sau de tastat fără a comite erori. Fie parolele sunt atât de scurte că pot deveni pradă ușoară pentru programele de spargere specializate. Spre exemplu, pentru a sparge o parolă formată din 4 caractere, unde fiecare caracter este reprezentat fie de o literă a alfabetului englez, fie de o cifră de la 0 la 9, trebuie să încerci doar (26 litere + 10 numere)^(4 caractere) = 1679616 combinații posibile. Aceasta necesită doar câteva secunde de procesare de către un calculator Pentium III nefiind nevoie de niciun dispozitiv special, ceea ce facilitează sarcină încă mai mult. Dar pentru a sparge o parolă din 6 caractere, trebuie să încerci (26+10)^6 = 2176782336 combinații posibile, ceea ce necesită aproximativ  38880 secunde (10 ore și 48 secunde). Pentru identificarea unei parole din 7 caractere, trebuie încercate 78364164096 combinații (ceea ce ar dura 16 zile și 5 ore). Pentru o parolă din 8 caractere, e nevoie de testat 2821109907456 combinații (583 zile și 5 ore). Iar pentru o parolă din 9 caractere, timpul necesar este de 57.5 ani! Dar asta era valabil pentru Pentium 3, iar majoritatea oamenilor acum folosesc calculatoare Pentium 4 sau calculatoare mai puternice cu 1 GB de memorie! Adică viteza de procesare ar fi semnificativ mai mare, iar dacă cineva are un sistem construit special pentru această sarcină, atunci timpul de așteptare ar fi redus în așa măsură, încât și parolele de 9 caractere ar reprezenta o barieră ridicol de ineficientă.

Concluzie

Deci protejarea HTML cu ajutorul parolelor depinde de abordarea dumneavoastră. Mai lungi și mai puternice sau mai scurte și mai manevrabile? Luând în considerare capacitățile de procesare ale calculatoarelor de azi, majoritatea sistemelor care oferă protecția HTML cu ajutorul parolelor rămân atât de mult în urmă, încât sunt de râsul lumii și este foarte greu să aperi poziția celor care oferă acest gen de servicii.

Dar de ce atunci protejarea HTML cu ajutorul parolelor a fost disponibilă atâta timp?

Faptul că protejarea HTML cu ajutorul parolelor este atât de nesatisfăcătoare ne face să ne întrebăm de ce a fost implementată la așa o scară largă. Răspunsul simplu este că totul a început cu parole. De fapt, parola este cel mai popular și mai implementat mecanism de securitate din lume. Și asta în pofida faptului că toți cunosc că parolele nu sunt o metodă foarte sigură. Cu alte cuvinte, faci ce poți cu ceea ce este disponibil. 

Astăzi, există metode și mecanisme mult mai avansate și le vedem tot mai des implementate de către cei mai buni furnizori.

Descarcă Software de Protejare HTML 

Descarcă software de protejare a HTML care NU utilizează parole pentru protecție, care protejează atât codul de bază, cât și conținutul paginii afișate și care utilizează controale de administrare a drepturilor digitale (DRM) și criptare AES 256 biți aprobată de guvernul SUA – toate pentru a preveni utilizarea neautorizată sau rău intenționată a conținutului HTML.

Utilizați software-ul pentru protecția HTML oferit de Locklizard pentru a controla cine poate vizualiza paginile dumneavoastră web, ce acțiuni pot face vizitatorii cu acestea (copiere, imprimare, etc.) și când acest acces expiră. Veți asigura astfel un nivel de securitate mult mai bun decât prin simpla protejare a paginilor HTML cu parole.

Evoluția corzilor chitarei clasice

Articolul original este disponibil pe classicalguitarmidi.co

1. Istorie

Istoria corzilor a fost influențată de trei factori:

1) disponibilitatea materialelor pentru producătorii de corzi și îmbunătățirea caracteristicilor fizice ale acestora

2) evoluția instrumentului

3) evoluția procesului și a tehnologiilor de fabricare dar și a calităților muzicale așteptate

1. Materialele

Primele corzi din istorie au fost fabricate din mațe de animale. În secolul 14, corzile reprezentau monofilamente. După asta, a venit secolul 17 și corzile împletite erau acoperite cu un material mai rezistent. Corzile împletite erau folosite pe larg spre sfârșitul secolului 17. Mai târziu, mațele au fost înlocuite cu mătase în procesul de fabricare a corzilor împletite. În secolul 20, a devenit disponibilă o largă gamă de materiale: nailon cu un singur sau cu multiple filamente, metale, etc. Mai recent, au fost introduse corzile din materiale compozite sintetice.

2. Evoluția instrumentului

Două aspecte de bază i-au determinat pe producătorii de corzi să creeze corzi și calități noi:

1. Dimensiunea instrumentului

2. Numărul de corzi: numărul corzilor a crescut odată cu evoluția instrumentului. Până la mijlocul secolului 15, chitara avea 4 corzi, apoi 4 corzi duble. În jurul anului 1590, aceasta avea 5 rânduri, apoi 6 rânduri de corzi. Chitara romantică avea 6 corzi.

3. Calitățile corzilor 

Cele mai relevante calități dinamice care caracterizează corzile sunt: 

ușurința și confortul cu care se cântă, răspunsul rapid, precizia vibrațiilor, sensibilitatea, consistența calității sunetului, oricare ar fi poziția în jurul gâtului.

Calitatea sunetului

Calitățile  esențiale după care este judecat sunetul produs de o coardă sunt: curățenia sunetului, focalizarea curată, armonica bogată, volumul, fidelitatea.